Renasterea reprezinta o perioada istorica definita de istoricul francez Jules Michelet, la inceputul sec. al XIX-lea, prin formula „ descoperirea lumii, decoperirea omului”si ale carei inceput se produce in a doua jumatate a sec. al XV-lea mai intai in Italia apoi in celelalte state europene. Este caracterizata prin reinviorarea interesului pentru cultura si arta Antichitatii. Este momentul deschiderii catre stiinta fiind accesate si traduse multe opere ale clasicilor antici. Se pun bazele primelor state: Franta, Germania, Spania etc. Dar tot acum se produce si expansiunea otomanilor catre Europa, prin caderea Constantinopolelui la 1453.
Marile descoperiri geografice sunt consecinta extinderii dominatii politice a imperiului turc in Orientul apropiat, inclusiv Asia Mica, dar si in nordul Africii. Astfel cele doua cai comerciale prin care se facea importul colonialelor (matasea, covoarele, pietrele pretioase, condimentele, aromatele etc.) – prin Siria si repectiv Egipt, devin greu abordabile, prin prisma cresterii exagerate a vamilor. Acest fapt va determina marile puteri maritime sa identifice alte cai, alte trasee prin care sa se depaseasca noua situatie.
Marile descoperiri geografice incep cu portughezii si spaniolii, apoi sunt continuate de francezi, englezi si olandezi. In orientarea explorarilor geografice un rol important l-au jucat geografia si cosmografia antica. Astfel conceptia Pamintului tabular inconjurat de ape ce domina Evul Mediu, a inceput sa fie abandonata in favoarea sfericitatii ptolemeice. Apoi valorificarea informatiilor din operele lui Strabon si Ptolemeu, largesc imaginea despre Pamant.
Modernizarea tehnicilor de constructie a navelor (in special a carmei), a orientarii (prin utilizarea busolei), dar si a localizarii (prin intermediul astrolabului – instrument nautic, inventat de greci, prin care se determina inaltimea astrilor deasupra orizontului si inlocuit ulterior cu sextantul) a favorizat trecerea de la o navigatiei de cabotaj (in lungul tarmurilor) la navigatia de larg. Sfericitatea, dar si subestimarea suprafetei terestre au incurajat exploratorii in expeditiile care au avut drept consecinta redescoperirea Americii, dar si a drumului catre Indiile Orientale, pe la Capul Bunei Sperante.
Marile descoperiri debuteaza teoretic cu expeditia de cabotaj a lui Bartolomeo Diaz in 1487 de-a lungul tarmului de vest al Africii pana la Capul Bunei Sperante. Se deschidea astfel calea descoperirilor din Oceanul Indian si a drumului catre sud-estul Asiei.
Incepand cu 1492, Cristofor Columb descopera „Lumea Noua” in urma a patru calatorii expeditionare. A descoperit numeroase insule din Arhipelagul Antilelor, iar in 1498 coboara pe continentul sud-american, la gurile fluviului Orinoco.
Reluand traseul lui Diaz, in 1498, portughezul Vasco da Gama descopera calea maritima intre Europa si India, debarcand la Calicut.
In 1499 expeditia lui Amerigo Vespucci, cartografiaza tarmul nordic, atlantic al Americii de Sud, exploratorul fiind primul care constientizeaza dimensiunea si faptul ca se afla in fata unui nou continent. In 1507, germanul Martin Waldseemüller, intr-o productie cartografica asupra lumii atribuie de numirea noului continent de America. In 1500, portughezul Pedro Alvarey Cabral, continua cartografierea tarmului atlantic al Americii de Sud descoperind Brazilia.